Like?:)

miercuri, 10 mai 2017

Cam (M)așa

Maşa umblă teleleu pe la pensiunea din zonă - şi mă oftic de mor -, vine acasă şi cere papa bun, gen beţe de recompensă, ficat crud; nu serveşte crănţănele sau conservă, că nu-s bune. 
I se face dor și vine acasă cam la o zi jumate, altfel doar dacă o strig; când vine o sechestrez niște ore, până sunt sigură că a mâncat năroada crănțănele de pisici sterilizate, că are nevoie de ele.
Face cum a făcut Zombie: întâi a lipsit câte o jumătate de zi, apoi o zi întreagă, două, trei, a trecut la vizite episodice şi după o vreme a dispărut complet. 
Un medic veterinar mi-a spus că multe pisici nu suportă să fie şi alte feline lângă ele, mai ales când există vreun conflict; şi aleg să plece într-o altă casă, unde sunt primite bine şi sunt singure. Avem nişte amici care aşa au pisică: a venit tipa şi n-a mai vrut să mai plece; la fosta ei casă erau mai multe pisici. 
De vreo doi ani, Mașa a dispărut constant când veneau englezii - două zile stătea acolo, abia apoi venea și pe acasă. (Frumoasa pisică neagră, s-o citez pe doamna.)
Cred și eu că e mişto să îţi vină o pisică de şase ani, îngrijită, obișnuită cu câni,  castrată, educată, harnică, învățată la litieră, care știe să ceară afară. Chiar cred.
Of, mă enervează rău Mașa asta!

10 comentarii:

cristina spunea...

Vrei sa facem schimb? :)

simf spunea...

@cristina - vreau sa stea nebuna acasa! :) (tu ai ai doua oricum, cu care?)

mikaela spunea...

Macar e bine ca stiti pe unde umbla.:)
Nu e prea dragut cand dispare dar nu stii daca mai e ,au ba...

Mihaela T. spunea...

Ah, acum am inteles si eu de ce Maurice al meu pleaca creanga prin cartier cu zilele. Zuza (maica-sa), il bate la greu atunci cand vrea sa se joace cu ea.
Iar pana sa-l castram ma gandeam ca se duce dupa fete, dar acum nu intelegeam de ce mai pleaca . :)
Cresc pisici din copilarie, dar de cand ne-am mutat la casa am vazut ca este o diferenta intre a creste pisici la bloc (unde nu ieseau afara) versus casa pe pamant unde poate umbla pe unde vor ele. :)
Si eu am o prietena care s-a trezit cu motanul vecinilor pe terasa ei. De 3 ani nu a mai plecat de la ei. Initial a trebuit sa-l protejeze de cainele lor care devenise gelos, apoi a ajuns in casa, pe urma in dormitor si acum doarme direct pe pernele lor. :)Dar, asta era singur la stapan. :)

Mihaela T. spunea...

Si ca sa nu-mi pierd obiceiul, bineinteles ca am uitat sa te intreb ceva:ce-s alea "bete de recompense"?

simf spunea...

@mikaela - ai dreptate, stiu de la zombie

@Mihaela - niste recompense dupa care se dau in vant pisicile noastre. le cumparam de la lidl uzual, dar nu numai. uite aici bete de recompensa: https://www.petpal.ro/batoane-pisici

Mihaela T. spunea...

Am vazut. Multumesc frumos !

cristina spunea...

Simona, am trei chiar. Cu care vrei: Missie e batausa, dar sta acasa, nu pleaca; Maia e batuta de Missie si poate ca de asta cam pleaca. Mishu sta numai in casa, e gras si fricos, dar o fugareste pe Missie. Iese numai noaptea, cand e Max inchis in casa si iese numai pe geamul de la dormitor, pe unde se si intoarce si-mi "bate in geam" :)

simf spunea...

@cristina - masha e si razboinica, si haimana, si vorbareata cat incape. sare si la caini si-i zgarie pe nas, e si razbunatoare. pe care dintre pisicile tale crezi c-ar putea s-o inlocuiasca? :)
cum s-a adaptat mishu?

cristina spunea...

mishu s-a schimbat putin. e mai trist, dar nu pare sa sufere prea tare. de puturos ce e, mai mult doarme. numai noaptea vrea afara, unde nu stiu ce face o ora, poate doua, nu stiu. sare pe pervaz si-mi da de stire sa-l las in casa. mananca si se culca. nu face la litiera daca nu e curatata, face langa sau in sufragerie, pe un presulet. o pandeste pe missie si se repede la ea si o alearga prin casa, dar tupeista il pandeste si se duce la mancarea lui (din dormitor, unde e el acum stapan) si se ospateaza. el are combinatie cu crocante urinary, m-am gandit ca poate are si ea nevoie ...
la sfarsitul lunii plecam la mama si-l luam si pe el, ca-i e dor ei. sunt curioasa cum o sa reactioneze cand o s-o vada.

:-D