Țăranul

Țăranul n-are încredere în oraș, în orășean; spune cu năduf copiilor că s-au orășenizat și acum le pute la țară. Satul dă tot ce are orașului, orașul nu-i dă nimic bun înapoi. Țăranul nu se teme, nu e nesigur, pământul sub tălpi e casa lui unde nimic rău nu i se poate întâmpla; are alt gen de toleranță – a furat adolescentul damigeana cu vin a lu’ bunică-su, a băut-o cu băieții, de, e și el tânăr.

Țăranul e el și nu încearcă să fie altul, nu pretinde că e altceva decât este, nu consideră că trebuie să facă primarul sau să-i dea statul, pune mâna și face el ce îi trebuie, familia extinsă e prima care acordă ajutorul social, bătrânii sunt ajutați de copii, de nepoți - rudenia e esențială: e de-al nostru. Țăranul nu suportă dead-lineuri și grabă, pentru el timpul curge altfel.

Țăranul e autarh, nu înțelege dependența totală, se ajută, pe baza reciprocității, cu vecinul, cu rudele; familia restrânsă, familia extinsă, ulița, satul alcătuiesc tribul lui personal, dar privește străinii cu suspiciune. Sentimentul de apartenenţă la grup e mult mai puternic, oamenii îşi dau reciproc produse şi obiecte, se împrumută, se ajută. E firesc să ceri, e firesc să ţi se ceară.

Peisajul e parte a vieţii țăranului de zi cu zi, nu trebuie să plăteşti bilet să vezi animale sălbatice în mediul lor sau să iei masa la iarbă verde, nu-ți trebuie tichet de parcare și apa plată nu costă. Lumea lui se desfășoară în tipare, prin puncte fixe: Sfântul Gheorghe, Sfântul Ilie, Sfântul Dumitru, Sfântul Vasile.